Mil veces lo he pensado y algunas veces lo he dicho ya: no hay que temer la uniformidad y la monotonía. La pasmosa facilidad de comunicaciones, los ferrocarriles, el telégrafo y el teléfono, que llevan a escape mercancías y personas de un extremo a otro de la tierra, y que transmiten y comunican el pensamiento y la palabra con la rapidez del rayo, no logran aún, ni lograrán nunca, identificarnos, desteñirnos, digámoslo así, y hacer que perdamos el sello característico de casta, lengua, nación y tribu que cada cual tiene. Se diría que para precavernos contra el roce, que pudiera limar y pulir las diferencias, nos armamos instintivamente de una virtud conservadora de lo castizo que persiste en el fondo, aunque superficialmente desaparezca.
Lo que llaman ahora high-life, o dígase aquella parte de la sociedad más rica, elegante y empingorotada, nos parece que debe ser cosmopolita, y sin embargo no lo es. Hombres y mujeres hablan en francés tan bien y a veces mejor que en español. Algunos chapurrean además la lengua inglesa y hasta la alemana. Cuando leen algo leen libros extranjeros porque de los indígenas se aburren, sin que nos empeñemos en dilucidar aquí si con razón o sin ella. Los caballeros, como no carezcan de metales preciosos o de los signos que los representan, se hacen traer de Londres trajes, caballos y coches, y las señoras se hacen traer de París vestidos y tocados. La cocina francesa hace que la española se olvide o se pervierta. Y por último, la costumbre del veraneo rara vez lleva a sus castillos y quintas a nuestros elegantes de ambos sexos, sino se los lleva a Francia, a Suiza, a Inglaterra, o a más hiperbóreas regiones. Cuando la guita es corta y no puede esparciarse el cimbel, debe volar por lo menos hasta Biarritz.
Pues bien: con todo eso, y a pesar de todo eso, nuestra high-life sigue siendo tan española como en lo antiguo, y no necesita el autor de comedias y de novelas, a fin de conservar el color local y nacional de sus personajes, buscarlos bajo las ínfimas capas sociales, o ir por ellos a las Batuecas o a los más esquivos, alpestres y recónditos lugares. | Am gândit astfel de mii de ori și, de câteva ori, am susținut cu voce tare: nu trebuie să ne temem de uniformitate și de monotonie. Extraordinarele facilități de comunicare, căile ferate, telegraful și telefonul, care transportă mărfuri și persoane de la un capăt la altul al Pământului, care transmit și comunică gândurile și cuvintele cu viteza luminii, nu reușesc acum și nu vor reuși vreodată să ne identifice, să ne deosebească - să spunem - și să ne facă să ne pierdem caracteristicile de castă, de limbă, de națiune și de trib pe care le purtăm fiecare. S-ar spune că, pentru a ne păzi de contactul care ar putea netezi și lustrui diferențele, ne înarmăm instinctiv cu o virtute conservatoare a tradiționalului, care persistă în fond, chiar dacă dispare la nivel superficial. Ceea ce astăzi numim high-life - acea pătură mai bogată a societății, elegantă și stilată - ne pare a fi, prin definiție, cosmopolită, și, cu siguranță, nu este. Bărbați și femei vorbesc franceza la fel de bine, și uneori mai bine decât spaniola. Unii o rup, în plus, pe engleză, și chiar pe germană. Când citesc, aleg cărți străine, fiindcă scriitorii autohtoni îi plictisesc, fără a se obosi să afle dacă au sau nu dreptate. Domnii, fără a duce lipsă de metale prețioase sau de semnele lor distinctive, comandă de la Londra costume, cai și mașini, iar doamnele primesc de la Paris rochii și pălării. Gastronomia franceză o face uitată sau o modifică pe cea spaniolă. În sfârșit, tradiția vacanței de vară îi poartă rareori pe reprezentanții de ambele sexe ale înaltei societăți pe meleaguri autohtone. Ei pleacă, mai degrabă, spre Franța, Elveția, Anglia sau către regiuni și mai hiperboreale. Când banii sunt puțini și nu există altă alternativă, se impune măcar un zbor la Biarritz. Ei bine, cu toate acestea, și în ciuda lor, înalta societate autohtonă continuă să fie la fel de spaniolă ca înainte, și nu necesită un autor de comedii și de romane pentru a păstra culoarea locală și națională a personajelor sale, pentru a le căuta între cele mai joase pături sociale, sau pentru a merge, pentru ele, la Batuecas sau în cele mai imprecise, alpine și ascunse locații.
|