Superati i 51 anni, il pensiero scansa la stanchezza e si rifugia nei sogni di 30 anni or sono, tornando al giorno in cui raggiunsi la maggior età. Quel giorno mi dissi che avrei viaggiato in tutti quei luoghi esotici e lontani che mi attiravano con promesse di appagamento di ogni specie.
E di viaggi ne ho fatti, ma raramente quelli che avrei sperato. Solo adesso, entrando nel secondo mezzo secolo della mia vita, accetto che va bene lo stesso non essere andata alle Maldive, non aver preso l’Orient Express, non aver soggiornato al Ritz. Forse farò ancora in tempo e forse non me n’importa neanche più tanto.
I viaggi sono stati altri, spesso faticosi, come il primo lungo cammino che mi aspettava dopo quel fatidico compleanno. Un crudo e buio viaggio verso la maturità, tenendo per mano un padre che chiudeva il suo soggiorno terreno ben troppo presto.
Così, nel mio diario di viaggio, stipo ricordi che non si catturano con la macchina fotografica … le voci dei miei avi siciliani che vibrano tra i ruderi di Selinunte … lo sguardo dei ragazzi di strada di Johannesburg, venuti da noi e restii a tornare nella loro terribile realtà … le lacrime dei veterani dello sbarco a Pachino tornati su quella stessa spiaggia a distanza di 60 anni … la neve che fiocca sul filo spinato di Auschwitz … la paura dei miei compagni di viaggio nella malattia che, avendo portato via mio padre, tornò a chiamare anche me. Ma io feci orecchie da mercante.
Angela Arnone. "Diario di viaggio". | Când treci peste 51 de ani, gândul înlătură oboseala şi se refugiază în visurile de acum 30 şi ceva de ani, întorcându-se la ziua când am împlinit majoratul. În acea zi mi-am spus în sinea mea că voi călători în toate acele locuri exotice şi îndepărtate care mă atrăgeau cu promisiunea de a mă satisface din orice punct de vedere.
Călătorii am făcut destule, dar rar pe acelea la care sperasem. Doar acum, la intrarea în a doua jumătate de secol din viaţa mea, accept faptul că nu are importanţă că nu m-am dus în Maldive, nu am luat Orient Express-ul, nu am stat la Ritz. Poate că voi avea încă timp şi poate că nici nu mă interesează prea mult.
Călătoriile au fost altele, adeseori obositoare, ca primul drum lung care mă aştepta după acea obositoare aniversare a zilei de naştere. O călătorie crudă şi întunecoasă înspre maturitate, ţinând de mână un tată care-şi încheia şederea sa pământeană mult prea repede.
Pentru acest motiv, în jurnalul meu de călătorie, înghesuiesc amintiri care nu se capturează cu aparatul de fotografiat… vocile strămoşilor mei sicilieni care vibrează printre ruinele de la Selinunte… privirea băieţilor de stradă din Johannesburg, care au venit la noi şi care refuzau cu încăpăţânare să se întoarcă în realitatea lor teribilă… lacrimile veteranilor debarcării la Pachino întorşi pe aceeaşi plajă după 60 de ani… fulgii de zăpadă care zboară peste sârma ghimpată de la Auschwitz… frica tovarăşilor mei de călătorie de boala care, după ce l-a răpit pe tatăl meu, s-a întors să mă cheme şi pe mine. Dar eu m-am făcut că nu aud.
Angela Arnone. "Diario di viaggio" (Jurnal de călătorie).
|