[...] Translators just didn't get recognition, they didn't expect to make much of a living, just get by. Very few people were actually trained as translators, but most had a solid college education and a solid knowledge of languages, at least their own language. I had a friend who fell exactly into that category and my circle of friends expanded to include other translators. I found them to be much more interesting as people, and discovered that we often had similar life experiences. I never had trouble making friends, but I always felt "different" and I'm sure they felt it too. When my friend retired, she recommended me as her replacement. I now entered the realm of Reinsurance, of which I knew nothing. I was also the only translator there, and didn't have much to fall back on. However, it was another notch up....
On my new job, I started looking through the files, asking questions and got the company to enroll me in Insurance courses. The College of Insurance was across the street, and I consulted fire codes, insurance policies and fire extinguisher catalogs in their library. I was learning what I had never had the luxury of being able to do before: research. The first time I had to translate a proposal for purposes of insurance of a nuclear plant, I got a call from the head man in that department, congratulating me on the job I had done. "Compares favorably with what we are used to," he said. What an upper! What happened was that I consulted a document in the files similar to the one I was tackling for guidance, but when I saw that my predecessor had used the word "nucleus" instead of "core", I realized that the files were useless to me. I went across the street to the library and looked up "nuclear plants." I immediately found all the terminology I needed.
It takes a great deal more than that to be a good translator these days, of course. [...] | […] Pur și simplu, traducătorii nu primeau recunoașterea meritată, ei nesperând să facă cine știe ce avere din asta, ci doar să supraviețuiască. Foarte puține persoane erau cu adevărat instruite în domeniul traducerilor, însă majoritatea aveau o educație universitară solidă și cunoștințe lingvistice consistente, cel puțin în limba maternă. Aveam o prietenă care se încadra perfect în respectiva categorie, iar cercul meu de prieteni a continuat să se lărgească, cuprinzând și alți traducători. Am descoperit că sunt mult mai interesanți la nivel uman și mi-am dat seama că, de multe ori, aveam experiențe de viață asemănătoare. Nu mi-a fost niciodată greu să-mi fac prieteni, dar întotdeauna m-am simțit „diferită” și sunt sigură că și ei se simțeau la fel. Când amica mea s-a retras din activitate m-a recomandat pe mine ca înlocuitoare. Tocmai pășisem pe tărâmul reasigurărilor, despre care nu știam nimic. Mai eram și singura traducătoare de acolo și nici măcar un plan de rezervă nu aveam. Cu toate acestea, a fost încă un pas înainte pentru mine... La noul loc de muncă am început să caut prin dosare, să pun întrebări și am convins firma să mă înscrie la cursuri de asigurări. Colegiul de asigurări se afla vizavi, iar în biblioteca lor am ajuns să consult legislația în domeniul PSI, polițele de asigurare și cataloagele de stingătoare de incendiu. Învățam lucrurile la care nu avusesem niciodată acces până atunci, cum ar fi cercetarea. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă în scopul asigurării unei centrale nucleare am fost sunată de șeful de departament, care m-a felicitat pentru treaba făcută. „Se compară în mod favorabil cu ofertele cu care suntem obișnuiți”, mi-a zis el. Asta da încurajare! Adevărul e că tocmai consultasem, în scop de îndrumare, un document din dosar care era foarte similar cu cel la care lucram, însă când am văzut că predecesoarea mea folosise cuvântul „nucleu” în loc de „centru” am înțeles că dosarele nu îmi erau de folos. M-am dus la biblioteca de peste drum și am căutat termenul „centrală nucleară”. Am găsit numaidecât toată terminologia de care aveam nevoie. Desigur, în zilele noastre ai nevoie de mult mai mult pentru a fi un traducător bun. […] |